Filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada” este mai mult decât o comedie despre lumea modei; este o narațiune inițiatică, ce urmează structura unui basm clasic. Marie-Louise von Franz, colaboratoare apropiată a lui Carl Gustav Jung și una dintre cele mai influente interprete ale basmelor, afirma că „basmul este cea mai pură și simplă expresie a proceselor psihice ale inconștientului colectiv”.

La rândul său, autoarea jungiană Jean Raffa subliniază că filmele, asemenea basmelor, sunt portaluri spre inconștientul colectiv, reambalând mituri arhaice în forme moderne. Povestea tinerei Andrea, o jurnalistă aspirantă care pătrunde într-o lume strălucitoare, dar nemiloasă, reflectă tocmai acest proces: confruntarea cu necunoscutul, cu puterea și tentațiile succesului, precum și cu riscul pierderii autenticității.

Miranda: o Baba Iaga a modei contemporane

Figura Mirandei Priestly, redactorul-șef al revistei de modă, transcende stereotipul „șefei dure” și se apropie de arhetipul Babei Iaga – bătrâna înțeleaptă și înfricoșătoare din mitologia slavă. În mituri, Baba Iaga nu este pur și simplu malefică, ci o călăuză a transformării: pune obstacole, testează eroul, îl forțează să se maturizeze.

Miranda îndeplinește exact această funcție psihică. Relația sa cu Andrea reflectă tensiunea dintre putere, feminitate și autenticitate, iar severitatea ei devine catalizatorul unui proces profund de individuare – separarea de inocență, confruntarea cu Umbra și alegerea unui drum propriu.

Conformare sau autenticitate?

Dincolo de estetica haute couture, filmul surprinde o dramă psihologică a femeii contemporane: lupta dintre adaptarea socială și fidelitatea față de sine. Această tensiune reflectă procesul jungian de integrare a contrariilor – o explorare a arhetipurilor feminine nu doar ca roluri culturale, ci ca forțe psihice dinamice.

„Diavolul se îmbracă de la Prada” devine astfel o poveste despre maturizare și libertate interioară, o oglindă a căutării identității autentice într-o lume dominată de aparențe și competiție.

Invitație la reflecție

Cum ar fi să privim filmele de succes nu doar ca divertisment, ci ca mituri moderne, care ne pun în contact cu teme universale despre putere, succes și cunoașterea de sine? Poate că întrebarea nu este dacă Andrea a ales „bine” la final, ci ce parte din noi se regăsește în ezitările și alegerile ei.

Recomandă un alt film care merită o analiză jungiană – vrem să construim împreună o bibliotecă de mituri moderne.