
SOCIETATEA ROMÂNĂ
DE ANALIZĂ JUNGIANĂ

Noutăți

Psihologie Analitică

Psihologia analitică sau complexă a reprezentat la început punctul de vedere bine articulat al Școlii Psihanalitice de la Zurich organizată în jurul personalității lui Carl Gustav Jung și a devenit o practică psihoterapeutică distinctă în momentul separării lui Jung de Sigmund Freud.
Inițial, psihologia analitică a fost centrată pe analiza complexelor psihice care reprezintă centre de conștiință autonome pe lângă complexul eului și pe care Jung le descoperise experimental în spitalul Burghölzli. Spre deosebire de psihanaliza freudiană, psihologia analitică a început să exploreze și structurile impersonale ale psihicului, printre care complexele culturale și arhetipurile, structuri care fac parte din Inconștientul Colectiv.
În prezent, psihologia analitică este practicată în foarte multe asociații naționale sub umbrela Asociației Internaționale de Psihologie Analitică – IAAP, fiind cunoscute mai clar trei școli de gândire – școala clasică organizată în jurul institutelor din Zurich, școala dezvoltării, centrată în jurul personalității lui Michael Fordham și a gândirii clinice post-freudiene londoneze (Klein, Winnicott, Bion) și școala arhetipală organizată în jurul personalității lui James Hillman.