La Congresul Internațional de Psihologie Analitică, organizat de IAAP în Zürich în 2025, comunitatea jungiană mondială marchează 150 de ani de la nașterea lui Carl Gustav Jung. Una dintre lucrările cu care România este prezentă este cea a Laviniei Țânculescu-Popa, Lector univ. dr. Lucrarea abordează tema „Despre misterul prezenței Sinelui în procesul de individuare”. Despre legătura dintre teoriile atașamentului și teoria jungiană a complexelor, precum și despre percepția prezenței divine ca sprijin și cadru transformator al procesului de individuare, citiți în interviul de mai jos.

• Participați la Congresul IAAP de la Zürich într-un an cu totul special – cel în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui C.G. Jung. Cum trăiți personal această experiență și ce înseamnă pentru dumneavoastră să susțineți o prezentare în acest context aniversar?
  

Pentru mine este o bucurie și o onoare să pot continua, și la această ediție aniversară, șirul prezentărilor pe care le-am făcut până acum în cadrul Congresului IAAP. După ediția a XX-a, desfășurată la Kyoto în 2016, unde am devenit analist jungian, au urmat două alte ediții, cea de la Viena (2019) și cea de la Buenos Aires (2022), unde am prezentat câte o lucrare.
Acum, la Zürich, voi prezenta această a treia lucrare care se înscrie într-o temă mai amplă, ce mă pasionează: intersecția dintre psihologie și religie. Mai exact, mă interesează să surprind maniera în care conceptele jungiene pot fi privite și înțelese printr-o lentilă creștin-ortodoxă.

• Prezența României la un eveniment de asemenea amploare este importantă pentru comunitatea noastră profesională. Cum vedeți rolul și impactul acestei participări asupra dezvoltării psihoterapiei analitice în țară?

Prezența României la un eveniment de asemenea amploare este o șansă importantă de a aduce în dialogul internațional o voce ancorată în propriile noastre rădăcini și experiențe. Tema pe care o prezint – intersecția dintre psihologie și religie, printr-o lentilă creștin-ortodoxă – este un exemplu al felului în care conceptele jungiene pot fi privite și reinterpretate în contextul nostru cultural. Cred că o astfel de abordare ne ajută să adaptăm practica jungiană, să o facem mai vie și mai aproape de realitățile persoanelor cu care lucrăm.

• Lucrarea dumneavoastră îmbină psihologia jungiană, teoria atașamentului și experiența prezenței divine. Ce v-a inspirat să abordați această temă și cum s-au conturat direcțiile cercetării?

Această temă s-a conturat firesc, din experiențele întâlnite în practica mea clinică și din preocupările teoretice. Am observat că dificultățile ce țin de forme diverse de atașament, soluțiile identificate și dinamica complexelor se leagă adesea de experiența unei prezențe transpersonale, cu rol profund transformator. De aici a venit și dorința de a explora modul în care conceptele jungiene pot fi privite prin prisma teoriei atașamentului și a trăirii religioase. În acest fel, psihicul, relația cu celălalt și sacrul apar nu ca domenii separate, ci ca elemente ale aceleiași căi – calea spre individuare.

• Unul dintre mesajele centrale ale prezentării este paralela dintre „secure base” din teoria atașamentului și sentimentul unei prezențe divine continue. Cum poate această perspectivă susține sănătatea psihică și dezvoltarea personală a individului adult?

Un aspect esențial este că și la vârsta adultă avem nevoie de un fundament sigur pe care ne putem baza, la care ne putem mereu întoarce, pe care îl putem simți permanent, un reper interior care să ne ofere sprijin în momentele de vulnerabilitate. În teoria atașamentului, acest rol îl are mama, ca figură primară ce ne are în grijă; în plan simbolic și spiritual, prezența divină poate deveni un astfel de sprijin. Atunci când este trăită ca apropiată și constantă, ea oferă un sentiment de continuitate și de sens profund, care reduce anxietatea și stimulează capacitatea de explorare și de transformare personală. În acest fel, sănătatea psihică nu înseamnă doar absența simptomelor, ci o ancorare interioară din care adultul poate să crească și să se dezvolte.

• În lucrare aduceți în discuție și o dimensiune teologică, referindu-vă la Trinitate și la critica jungiană a excluderii „Trinității subterane”. Cum vedeți relevanța acestor concepte în înțelegerea procesului de individuare?

În reflecția mea, principala critică adusă conceptului jungian al „Trinității subterane” este că riscă să reducă bogăția unei realități sacre. Dintr-o perspectivă teologică, întregirea nu presupune adăugarea unei „părți ascunse”, ci deschiderea către valențele multiple ale Trinității așa cum ne este ea cunoscută. În acest sens, lumina nu exclude umbra, ci o reinterpretează: nu într-o simplă diadă bine–rău, ci într-o tensiune vie între Dumnezeu ca milostiv și Dumnezeu ca drept – o polaritate care nu dezbină, ci conduce, prin complementaritate, la o înțelegere mai deplină a procesului de individuare.

• Ați subliniat importanța recunoașterii și integrării răului în parcursul individuației, evitând simplificările excesive. Cum poate fi aplicată această idee în practica terapeutică de zi cu zi?

Deși Jung a subliniat uneori tensiunea dintre bine și rău și chiar a introdus riscul unei simetrii prin ipoteza quaternității, perspectiva mea nu se concentrează neapărat pe această diadă și pe unirea opuselor. Prin urmare, nu vorbim despre a fi contrar, ci despre a fi complementar: Dumnezeu ca milostiv și Dumnezeu ca drept, două fețe ale aceleiași iubiri. În acest cadru, individuația nu este doar un joc al polilor opuși, ci un proces de integrare, orientat către un scop mai înalt al devenirii. Astfel, relația vie și prezentă cu sacrul devine atât fundament de claritate, cât și resursă terapeutică, prin care persoana își poate găsi echilibrul și un sens, în propriul parcurs, profund teleologic.

• În încheiere, ce sugestii aveți pentru cei care doresc să aprofundeze tematica jungiană și să se dezvolte profesional în domeniul psihoterapiei analitice în România?
  

Cred că primul pas este curajul de a rămâne aproape de propria experiență interioară și de a o lua în serios, fiind curios să-i descoperi sensul. Studiul teoretic al operei lui Jung, completat cu reflecție și analiză personală, reprezintă elemente obligatorii. Apoi, formarea de bază în domeniul psihologiei analitice, cu profesori din comunitatea națională și internațională – aduce atât rigoare, cât și susținere. În România, dezvoltarea acestui domeniu depinde de oamenii pasionați de scrierile lui Jung și de dorința acestora de a împărtăși moduri diverse în care l-au înțeles și, poate, chiar au reușit să localizeze în contextul nostru cultural maniera de lucru analitică.

______

Lavinia Țânculescu-Popa este una dintre primii șase analiști jungieni IAAP din România, intrând oficial în asociație la Conferința IAAP de la Kyoto, în 2016, și lucrând atât cu copii, cât și cu adulți începând din 2006. În domeniul psihologiei analitice, este membră a AGAP (Zurich) și, în România, a SRAJ. În domeniul psihologiei muncii și organizaționale, este membră a SIOP, EAWOP și, în România, a APIO. A fost principala traducătoare a Handbook of Analytical Psychology, editată de R. Papadopoulos, în limba română. De asemenea, a publicat o carte de interviuri cu analiști seniori, intitulată Beyond Persona with Jungian Analysts: Interviews on Individuation and Beginnings (Routledge, 2023). Este lector în cadrul Departamentului de Psihologie al unei universități din București (UHB) și are colaborări academice cu încă două universități din România. Interesele sale de cercetare se concentrează asupra ariilor legate de personalitatea în organizații și comportamente organizaționale, precum și asupra miturilor și simbolurilor, psihologiei și religiei, și a drumului devenirii atât în plan personal, cât și profesional.