La Congresul Internațional de Psihologie Analitică, organizat de IAAP în Zürich în 2025, comunitatea jungiană mondială marchează 150 de ani de la nașterea lui Carl Gustav Jung. România este reprezentată de președintele Societății Române de Analiză Jungiană, psiholog clinician cu experiență în psihiatria de spital, care susține o lucrare ce abordează tema imaginii arhetipale ca instrument în înțelegerea și susținerea procesului diagnostic în psihoze. Am discutat cu domnia sa despre integrarea perspectivei simbolice în contextul clinic, despre evoluția formării jungiene în România și despre poziționarea psihologiei analitice în peisajul terapeutic contemporan.
1. Domnule președinte, ce înseamnă pentru dvs. acest congres aniversar al IAAP și care este relevanța participării României în acest context internațional?
Participarea la Congresul IAAP din Zürich este, pe de o parte, un moment de sărbătoare simbolică – aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Jung într-un cadru internațional –, iar pe de altă parte, o ocazie de a aduce în dialog contribuții clinice relevante din spațiul românesc. Este important ca experiențele și reflecțiile terapeutice dezvoltate aici, în contact direct cu realitatea psihiatriei și cu nevoile formative ale terapeuților tineri, să fie articulate într-un cadru internațional în care diversitatea paradigmelor este încurajată. România are o voce distinctă, modelată de o relație vie cu inconștientul cultural și cu patologia severă, care merită ascultată.
2. Lucrarea pe care o prezentați abordează imaginea arhetipală în context psihotic. Cum conceptualizați această relație, în mod concret, într-un cadru clinic?
În experiența clinică, mai ales în psihiatria acută, am întâlnit pacienți care produceau spontan imagini cu o densitate simbolică remarcabilă. În analiza acestor imagini, am observat apariția unor configurații arhetipale recognoscibile – motive mitologice, figuri centrale ale inconștientului colectiv – care apăreau chiar în fazele inițiale sau prodromale ale episoadelor psihotice. Ipoteza lucrării mele este că aceste emergențe simbolice pot avea o valoare indicativă și procesuală: ele nu substituie diagnosticul psihiatric, dar oferă informații relevante despre structura personalității, nivelul regresiei, tipul de activare arhetipală și posibilitatea unei reluări simbolice a funcției de legătură a eului.
3. În abordarea psihanalitică jungiană, care este diferența esențială între o imagine patologică și una transformativă?
Cheia constă în relația dintre imagine și funcția de simbolizare. O imagine patologică este adesea fixă, invadatoare, repetitivă, incapabilă să se dezvolte într-o narațiune internă. În schimb, imaginea transformativă – chiar dacă apare în contexte de suferință severă – are o funcție de mediere: între inconștient și conștient, între afect și sens. Această diferență poate fi uneori sesizabilă în procesul desenului: în disponibilitatea pacientului de a reveni asupra imaginii, de a o modifica, de a intra într-un dialog interior cu ea. Este ceea ce Jung numea „imaginatie activă”, o capacitate esențială în procesele de simbolizare profundă.
4. Studiul de caz prezentat – pacientul H.M. – este un exemplu în acest sens. Ce anume ați observat în secvența desenelor sale?
Mihai este un pacient cu diagnostic de tulburare schizoafectivă, aflat în îngrijire psihiatrică de lungă durată. Pe parcursul mai multor luni, a realizat serii de desene fără îndrumare directivă. În primele etape, imaginile erau dominate de haos cromatic, de forme disociate, uneori însoțite de scris incoerent. Ulterior, au început să apară figuri repetitive: ochiul, spirala, axis mundi, arborele vieții. Evoluția nu a fost liniară, dar a permis observarea unui proces de reorganizare simbolică, în care imaginea devenea mediu de expresie și delimitare a psihicului. Acest parcurs sugerează că imagistica arhetipală poate fi o hartă orientativă în traversarea psihozei.
5. Cum poate fi integrată o asemenea abordare într-un context spitalicesc dominat de farmacologie și intervenție rapidă?
Este o întrebare crucială. Din perspectiva analizei jungiene, intervenția simbolică nu este antagonică față de intervenția psihiatrică, ci complementară. Chiar și într-un cadru restrictiv, este posibil să oferi spațiu simbolic: o foaie de hârtie, o întrebare deschisă, o atitudine de „a sta cu imaginea”. Practica mea arată că pacienții psihotici răspund la această abordare atunci când este susținută de continuitate relațională și de respect pentru lumea lor interioară. Nu e vorba de interpretare imediată, ci de menținerea unei funcții conținător-oglinditoare, în care imaginea devine o punte posibilă între interior și realitate.
6. Care sunt implicațiile pentru formarea profesională a psihoterapeuților, în special în România, unde contextul clinic este adesea fragmentat?
Cred că este esențial să reînvățăm să lucrăm cu imagini – nu doar cu teorii. În cadrul SRAJ, lucrăm activ la dezvoltarea de module formative în care tinerii terapeuți învață să conțină, să observe și să reflecteze asupra imaginilor produse de pacienți. Aceste formări integrează psihopatologie, analiză simbolică și intervenție relațională. În plus, colaborarea noastră cu spitalele de psihiatrie, inclusiv cu Spitalul de Psihiatrie Titan, creează contexte vii de formare continuă. Este o formare care cere răbdare, profunzime și capacitate de a sta în incertitudine – calități tot mai rare, dar fundamentale în munca cu suferința psihică severă.
7. În încheiere, ce rol mai poate avea psihologia analitică în psihoterapia contemporană, între DSM, neuroștiință și terapii scurte?
Psihologia analitică aduce un tip de gândire care nu simplifică psihicul, ci îl aprofundează. Ea oferă o hartă a proceselor simbolice, o înțelegere a imaginilor inconștiente și un cadru pentru a lucra cu ceea ce este încă nespus sau inefabil. Într-o epocă orientată spre eficiență și protocoale, psihologia analitică rămâne un spațiu de reflecție și prezență – nu doar pentru pacienți, ci și pentru terapeuți. Rolul nostru este, poate mai mult ca oricând, acela de a apăra dimensiunea profundă, simbolică și etică a actului terapeutic.
